Salata este prima și cea mai sănătoasă opțiune pentru o dietă alimentară. Mai mult, salata a devenit o specialitate a casei în rândul familiilor care gătesc și se hrănesc sănătos.
Următoarea salata este, cu siguranță, una nu doar sănătoasă, ci și foarte gustoasă. Consumând-o, mai ales dimineața, dar rețeta noastră este mai complexă, ai uriașe și nesperate beneficii. Ai nevoie de varză crudă, țelină crudă și morcov crud în cantități egale.
Se amestecă legumele, tăiate foarte mărunt sau date pe răzătoarea fină, cu suc de lămâie și puțin ulei de măsline. Adăugați apoi și câteva măsline, 1-2 linguri de porumb fiert, pătrunjel sau mărar tocate fin. Salata se consumă obligatoriu dimineața.
Există însă și o dietă completă…
La micul dejun consumă o felie de pâine prăjită și un ou sau o banană și un pahar de suc de grapefruit. La prânz, o farfurie de salată (300 g). Ca gustare poți consuma un măr, iar la cină,o farfurie de salată (300 g).
Timp de 3 săptămâni, consumă înainte de mesele principale câte 100-150 g de salată. Poți mânca orice, fără probleme, însă trebuie să reduci porțiile și să eviți alimentele nesănătoase.
Vei slăbi, în cele trei săptămâni, până la 5 kilograme. De asemenea, este foarte important să te hidratezi suficient. Poate că e complicat să urmezi întocmai dieta, dar nu uita să consumi această salată în zori.
Câteva aspecte uimitoare despre ingredientele folosite…
Varză
- Ajută la detoxifierea organismului
- Îmbunătățește sănătatea gastrointestinală
- Indicat în tratarea ulcerului peptic
Țelină
- Reduce presiunea arterială
- Scade colesterolul rău
- Adjuvant în afecțiunile articulare
- Afrodisiac recunoscut de lumea medicală
Morcovul
- Îmbunătățește vederea
- Previne cancerul
- Efect antiîmbătrânire
Dieta pe bază de salate
Modelează-ţi silueta cu ajutorul salatelor de fructe şi legume…
În cazul în care te-ai decis să urmezi acest regim pentru slăbit, ingredientele pe care trebuie să le conţină salatele tale sunt următoarele:
Fructe şi legume de sezon: pepene galben, pepene roşu, caise, piersici, nectarine, banane, mango, cireşe, conopidă, vinete, morcovi, roşii, castraveţi, ardei gras, ardei capia, ceapă, usturoi etc.
Carbohidraţi: orez, paste integrale, pâine integrală toast, cereale integrale
Proteine: fructe confiate, nuci, piept de pui, peşte, piept de curcan, brânză degresată, tofu, ton
Grăsimi sănătoase: ulei de măsline, dar în cantităţi moderate
Mic-dejun şi cină
Salată de fructe (la discreţie), fără alcool sau zahăr.
Ziua #1 (prânz)
Salată de spanac şi nuci
Ingrediente: 100 g ciuperci, 100 g spanac, o ceapă potrivită, un ou fiert tare, o linguriţă de ulei de măsline, o linguriţă de oţet balsamic, miezul de la trei nuci, 50 g mozzarella, sare şi piper după gust.
Mod de preparare: se spală spanacul, se îndepărtează codiţele mari şi se zvântă, iar frunzele se rup bucăţi. Se curăţă şi se spală ciupercile şi ceapa verde şi se taie felii. Mozzarella şi oul fiert se taie cubuleţe, iar miezul de nucă se fărâmiţează. Toate ingredientele se pun într-un castron, iar pe deasupra se toarnă uleiul de măsline şi oţetul balsamic şi se condimentează cu sare şi piper, după gust.
Ziua #2 (prânz)
Salată de orez cu legume
Ingrediente: 1/2 ceaşcă cu orez, 2 ceşti de apă, sare şi piper după gust, o roşie potrivită, un ardei gras, o ceapă potrivită, 3 căţei de usturoi, o linguriţă ulei de măsline, o linguriţă suc de lămâie.
Mod de preparare: se fierbe orezul în apă timp de 20 de minute. Se taie roşia şi ardeiul în bucăţele mici, iar ceapa în solzişori fini şi se amestecă cu sare şi piper, ulei de măsline şi sucul de lămâie după gust. Usturoiul se taie în felii foarte fine şi se pune peste orezul rece. Se amestecă apoi toate ingredientele şi se lasă la frigider 10 minute, înainte de a se consuma.
Ziua #3 (prânz)
Salată din piept de pui
Ingrediente: o salată verde, 100 g piept de pui fiert sau la grătar, 3 căţei de usturoi, un ardei gras, o roşie potrivită, 50 g parmezan ras, 50 g crutoane, o linguriţă suc de lămâie, o linguriţă ulei de măsline, sare şi piper după gust.
Mod de preparare: se spală bine salata, se usucă şi apoi se rupe în bucăţi. Pieptul de pui se taie cubuleţe. Roşia, ardeiul gras şi usturoiul se taie feliuţe. Toate ingredientele se amestecă într-un castron mare, inclusiv crutoanele, iar apoi se condimentează după gust cu sare, piper, ulei de măsline şi suc de lămâie. Parmezanul ras se pune la final.
Ziua #4 (prânz)
Salată de broccoli cu iaurt
Ingrediente: 100 g broccoli proaspăt, 80 g ciuperci, 3 roşii mici, un ardei gras, o ceapă roşie potrivită, 8 măsline, 50 ml iaurt dietetic, o lingură muştar de Dijon, o linguriţă zeamă de lămâie, sare şi piper după gust.
Mod de preparare: se spală bine broccoli, ciupercile, roşiile, ardeii şi ceapa, iar apoi se taie felii şi se aşază într-un bol de salată. Măslinele se adaugă peste legume. Iaurtul se amestecă cu muştarul, zeama de lămâie, sarea şi piperul, apoi se toarnă peste ingredientele din castron. Se amestecă uşor, se acoperă cu o folie de plastic şi se pune la rece o oră.
Discussion about this post