Te căsătorești devreme, naști un copil iar un an mai târziu încă unul.
Nu-ți mai rămâne timp nici de carieră, de interese și nici de hobby-uri deoarece ești ocupată să faci ordine în casă, de mâncare etc.
Familia îți este fericită și ție îți place, de fapt, să faci aceste lucruri pentru ei.
Copilașii tăi devin sensul vieții tale.
Cu toate acestea, vine și momentul în care copii cresc și își întemeiază propria familie, se mută în altă locuință și tu simți că viața ta se prăbușește. Consideri că ai pierdut tot.
Pentru sentimentul tău de singurătate, copii se vor simți vinovați.
Un scenariu puțin diferit: rămâi însărcinată de la un bărbat care nu te mai vrea nici pe tine, nici pe copilul vostru.
Alegi să-l crești tu, singură, oferindu-i copilului grijă și dragoste nemăsurată.
În tot acest timp, asigurându-i copilului o viață demnă, uiți de viața ta.
Și reușești: copilul tău devine un om de succes, iar tu ești cât se poate de mândră de el.
Însă, copilul tău rămâne cu un sentiment de datorie pe care simte că nu o poate întoarce, astfel că la 50 de ani nu e căsătorit, nu are copii și continuă să trăiască cu tine, încercând să-și întoarcă datoria.
Un alt scenariu: viața ta nu a fost foarte fericită, nici cariera nu a fost una de succes iar prințul pe cal alb nu a mai apărut.
Între timp, ai ajuns la vârsta de 40 de ani și ai decis să faci un copil, cât încă nu e prea târziu.
Prin intermediul acestui copil ai vrut să-ți realizezi toate planurile eșuate.
Ai visat să devii pianistă, așa că ți-ai dus copilul încă de la o vârstă fragedă, la o școală muzicală.
Te așteptai să-i placă și să devină celebru, însă copilului nu-i plăcea pianul iar insistența ta l-a făcut chiar să urască acest instrument.
Cu toate acestea, copilul tăi nu îndrăznește să te contrazică pe tine, mama lui, care a făcut mari sacrificii pentru el.
Nu devine un mare artist, ci un bărbat lipsit de ambiții.
Există nenumărate astfel de scenarii în care părinții își sacrifică viața de dragul copiilor, dar în final își distrug și viața lor, și viața copiilor.
Cea mai mare greșeală este că părinții fac din copii unicul sens al vieții lor.
Problemele părinților și copiilor
„Copilul este un oaspete în casa ta” – spune un proverb indian.
Copilul tău este o personalitate care are propria viață, preocupări, vise și scopuri. Nu este proprietatea părinților.
Datoria ta, ca părinte, este să îi asiguri, în primul rând, o copilărie fericită.
Să-i oferi toate uneltele necesare după care să-l lași să plece atunci când vine timpul.
Copilul nu trebuie să devină centrul universului tău.
Când vorbim de sacrificii și de o copilărie fericită, nu ne referim la tablete performante sau la cel mai nou model de smartphone.
Le sunt datori copiii părinților?
Răspunsul scurt este: nu!
Trebuie să ne punem următoarea întrebare: pentru ce îi creștem?
Nu-i creștem nici pentru a ne realiza visele prin intermediul lor, nici pentru a avea pe cineva care să ne îngrijească la bătrânețe.
Înainte de toate, să faci un copil înseamnă să aduci pe lume o viață nouă și să trăiești fericirea de a fi părinte.
Pe de altă parte, să devii părinte nu trebuie să însemne să îți pierzi interesele, personalitatea sau visele – acestea trebuie să fie la fel de importante ca și grija pentru copilul tău.
Nu trăi doar de dragul copiilor și nu face din ei unicul sens al vieții, altfel vei avea de suferit atunci când ei se vor muta din casa părintească și vor începe o nouă viață alături de altcineva.
În ceea ce privește copiii, și ei vor avea de suferit fiindcă se vor obișnui cu faptul că cineva are mereu grijă de ei, crezând că în viață totul este de-a gata.
Când vor ajunge la maturitate, vor vedea că nu este așa, că trebuie să lupte pentru fiecare lucru și pentru fiecare realizare.
Este foarte dificil să îți reconcepi viziunea asupra vieții la 20 sau la 30 de ani…
Copiii crescuți în acest fel vor deveni oameni maturi egoiști, infantili și incapabili să se adapteze la realitățile vieții.
La un moment dat, vor realiza că nu sunt centrul universului și că părinții i-au răsfățat mult peste măsură.
„Părinții devin fantomele viitorului copiilor lor” – este un mesaj la care, ca părinte, trebuie să se gândești bine.
Există două opțiuni: fie vei deveni o povară grea pentru copilul tău, fie o amintire dragă și luminoasă.
Discussion about this post