Despre Relații
sâmbătă, septembrie 5, 2026
Despre Relații
No Result
View All Result

Fructele care întineresc creierul și întăresc sistemul imunitar – Experții ne recomandă să le mâncăm zilnic

Declinul mintal care apare treptat, odată cu înaintarea în vârstă, poate fi întârziat cu până la doi ani. Asta doar dacă introduceți în dieta dumneavoastră anumite fructe care, conform studiilor efectuate de specialiști, aduc o serie de beneficii pentru creier.

Concluzia la care au ajuns oamenii de știință de la spitalul Brigham și de la Harvard Medical School din Boston, Massachusetts este aceea că introducerea căpșunilor și a afinelor în alimentația zilnică duce la întârzierea semnificativă a declinului cognitiv.

Secretul acestor fructe sunt flavonoizii, niște antioxidanți întâlniți din abundență în căpșuni și afine, după cum se arată și în studiu.

Rezultatele obținute în urma studiului pe 16.000 de femei care au fost monitorizate din 1976 până în 2001 au arătat că femeile care mănâncă multe afine și căpșuni au un declin mintal mult mai lent. Femeile, care s-au oferit voluntar, au completat chestionare despre obiceiurile lor alimentare, iar în cazul celor care mâncau fructe de pădure, declinul mintal a fost întârziat cu până la 2 ani și jumătate.

„Acestea sunt primele dovezi că fructele de pădure pot încetini declinul cognitiv la femei. Descoperirile noastre sunt foarte importante în domeniul sănătății publice, întrucât creșterea aportului de fructe de pădure este o schimbare ușor de făcut în alimentația adulților”, a declarat Elizabeth DeVore, coordonatorul cercetării, citată de către jurnaliștii de la Daily Mail.

Rezultatele sunt cu atât mai importante, în concepția savanților, cu cât îmbătrânirea populației, la nivel global, este în creștere.

„Le recomand tuturor oamenilor, de orice vârstă, să mănânce cât mai multe fructe de pădure, căpșuni sau afine, pentru că reprezintă o modalitate simplă, hrănitoare și delicioasă de a păstra sănătoase funcțiile creierului”, a declarat medicul Robert Graham, medic internist la New York Lenox Hill Hospital, pentru aceeași publicație.

Flavonoidele sunt niște antioxidanți care se pot găsi atât în fructele de pădure, căpșuni sau afine, cât și în citrice, ceai sau chiar în ceapă. Ele sunt recunoscute pentru că mai pot reduce și riscul unor boli de inimă, al diabetului și chiar al cancerului, într-o anumită măsură.

3 reguli importante privind fructele

Dat fiind faptul ca fructele de pădure sunt foarte sensibile, se recomandă o procesare atentă, dar rapidă. La cumpărare, alegeți fructele bine formate, cu înveliș lucios, deoarece fructele de pădure sunt foarte sensibile la atingere și încep să mucegăiască imediat după lovire.

Pentru curățare, așezați fructele într-un vas cu apă pentru scurt timp și lăsați să se scurgă pe un prosop de hârtie, pentru a elimina umiditatea și a evita zdrobirea lor. În frigider, fructele de pădure pot fi păstrate 1-2 zile.


Warning: Trying to access array offset on false in /home/kilorete/public_html/desprerelatii.net/wp-content/themes/jnews/class/Module/Block/Block_9_View.php on line 13

RECOMANDĂRI / SUGESTII

Sănătate

Dormi cu pisica în cameră sau chiar în pat? E bine să știi aceste lucruri:

Sănătate

Frunzele de dafin ne scapă de varice, dureri articulare, dureri de cap, pierderi de memorie și altele

Sănătate

Siropul de usturoi, de 10 ori mai bun decât penicilina – Se prepară acasă, foarte ușor

Sănătate

Dietă cu cartofi și iaurt – Te ajută să slăbești până la 5 kilograme în 3 zile

Sănătate

Aspirina – Remediu pentru picioare și alte 9 întrebuințări pe care poate nu le știai

Sănătate

Medicina Lui Dumnezeu – Plantele seamănă cu organele pe care le vindecă

Discussion about this post

SUGESTII / RECOMANDĂRI

Sănătate

Medicina Lui Dumnezeu – Plantele seamănă cu organele pe care le vindecă

Articole noi

Memorați acest text, dragi femei! „Niciodată să nu renunțați la…”

Articole noi

Friptură de miel la cuptor – Friptură de miel în vin alb (cu usturoi verde) – Un adevărat deliciu

Rețete

Așa faci cei mai buni gogoșari la borcan pentru iarnă – Nu se fierb și nu se sterilizează

Articole noi

Cel puțin la fel de eficient ca botoxul – Albușurile de ou – Estompează chiar și cele mai adânci riduri

Sănătate

Scapă de cel puțin 12 probleme de sănătate, consumând zilnic apă cu lămâie

  • About cookies
  • Confidențialitate
  • Pagină exemplu

Copyright 2022 © Toate drepturile rezervate

No Result
View All Result
  • About cookies
  • Confidențialitate
  • Pagină exemplu

Copyright 2022 © Toate drepturile rezervate

imunify-bot-check