Știi care este cea mai bună și eficientă metodă de a pierde în greutate? Este accelerarea metabolismului. Poți atinge această performanță prin consumarea unor anumite alimente naturale și condimente.
Senzația de foame poate fi inamicul numărul 1 atunci când vrei să pierzi din greutate. Poți cu ușurință să scapi de kilogramele în plus prin combinarea alimentelor și ingredientelor naturale care accelerează metabolismul.
Cercetătorii de la Universitatea de Medicină din Iran au realizat un studiu, alcătuind două grupuri de subiecți, mai precis 44 de femei care aveau probleme cu kilogramele în plus.
Femeile din ambele grupuri au fost rugate să consume zilnic mai puțin cu 500 de calorii timp de 3 luni.
Femeile din primul grup au consumat 3 g de chimion sub formă de pulbere, combinată cu 140 g de iaurt. Subiecții celui de-al doilea grup au consumat aceeași cantitate de iaurt, fără a adăuga și chimionul.
Trei luni mai târziu, subiecții din primul grup care au consumat iaurtul cu chimion au pierdut în jur de 6 kg, mult mai mult față de femeile din cel de-al doilea grup care au consumat doar iaurt.
Rezultatul acestui studiu devine și mai impresionant. Și anume, femeile din primul grup au pierdut 14,64 procente din grăsime, pe când femeile din cel de-al doilea grup au pierdut doar 4,91 procente din grăsimea corporală.
Este important de specificat că participanții acestui studiu au pierdut considerabil din greutate datorită consumului de chimion, al cărui ingredient activ este filosterolul, o substanță chimică cu efect de prevenire a retenției de colesterol în organism.
Potrivit cercetătorilor, acest studiu a demonstrat că ingredientul chimion accelerează metabolismul.
Compoziție
Fructele conțin ulei volatil format din carvonă, limonen, dehidrocarvonă, dihidrocarveol, lipide, substanțe albuminoide, substanțe minerale, amidon, glucide, rezine, tanoizi etc.
Chimion – Acțiune
Chimionul este galactogog, antispastic, astringent, antimicrobian. Datorită aromei sale, chimionul se utilizează și în alimentație în preparatele culinare.
Chimion – Indicații terapeutice
Fructele de chimion sunt indicate în bronșite, colici intestinale (inclusiv la sugari), constipații, meteorism, colon iritabil, diaree, colite, sindrom dispeptic gastric, fluidificarea secrețiilor gastrice, laringite, bronșite, dureri menstruale, urticarii – sub formă de infuzie sau pulbere.
Beneficiile semințelor de chimion
Semințele de chimion tratează anemia
O linguriță de semințe de chimion conține un sfert din necesarul zilnic de fier la un adult activ. Anemia este una dintre cele mai frecvente carențe alimentare întâlnite atât la copil, cât și la adult. De anemie poate suferi cu precădere copilul în creștere, adolescentul, adultul tânăr, femeia gravidă sau bătrânii. Introducerea chimionului în alimentația curentă reduce riscul de dezvoltare a anemiei feriprive.
Reglează glicemia în diabetul zaharat
Mai multe studii realizate pe animale de laborator atestă efectele reglatorii ale glicemiei pe care semințele de chimion le prezintă. Studiile arată că la subiecții cu diabet care au consumat semințe de chimion, nivelul glicemiei în sânge s-a redus până la valori normale.
Tratează insomnia
Semințele de chimion pot fi folosite în dietoterapie pentru combaterea insomniei și a depresiei. Consumul de semințe de chimion ne ajută să suportăm mai ușor stresul, să ne relaxăm și să ne simțim mai bine, prin efectele de binedispunere.
Calmează durerile de stomac și indigestia
Semințele de chimion sunt folosite în leacurile băbești pentru a trata greața sau durerile de stomac, precum și disconfortul gastric.
Tot pentru a regla funcțiile digestive se folosește și ceaiul de fructe de chimion, foarte aromat și cu proprietăți medicinale.
Proprietăți antibiotice
Planta de chimion prezintă proprietăți antibiotice, ce se păstrează și în semințele acesteia. Consumul de semințe de chimion ajută la scăderea proceselor inflamatorii din organism și la reducerea infecțiilor.
Decoctul din fructe sau semințe de chimion poate fi folosit, după o foarte bună strecurare, la curățarea ochilor în conjunctivită sau urcior (orjelet sau orgelet). Ceaiul din fructe de chimion este folosit de asemenea în tratarea infecțiilor urinare, alături de ceaiul din cozi de cireșe și din mătase de porumb.
Atenție: semințele de chimion nu sunt totuna cu semințele de chimen – sunt două plante diferite, originare din zone distincte ale lumii.
Discussion about this post