Despre Relații
vineri, octombrie 23, 2026
Despre Relații
No Result
View All Result

O linguriță de orez pe zi – Te scapă de dureri articulare, lombare sau cervicale – Cum se consumă

Toxinele se „instalează” imediat în organismul nostru și atacă articulațiile în primul rând. Există mai multe metode prin care putem să ne curățăm organismul pentru a scăpa de durerile articulare. Iată unul dintre cele mai eficiente…

Ingrediente: Iei atâtea lingurițe de orez câți ani ai împărțit la 2: de exemplu dacă ai 40 de ani, ai nevoie de 20 de lingurite. Se pune orezul în borcan, se stoarce o lămâie peste el, se umple borcanul cu apă, se închide și se pune în frigider până a doua zi.

Dimineața se consumă o linguriță din acest orez pe stomacul gol, de preferat înainte de 8:30. Se bea un pahar de apă călduță imediat după ce ai înghițit orezul. Se repetă procedura până când se termină remediul.

Secretul constă în combinația dintre orez, apă și zeamă de lămâie. Dacă este pregătit în acest mod, remediul face ca orezul să se digere în intestin, nu în stomac, acționând asemeni unui burete. În acest fel, intestinele, vasele de sânge și alte părți ale corpului sunt curățate de toxine. Această rețetă normalizează metabolismul și te poate ajuta și să slăbești. Există o singură condiție: după ce consumi orezul nu trebuie să mănânci nimic timp de 3 ore.

Durerile articulare, lombare și cervicale vor dispărea, iar efectul remediul este gradual, nu pe moment. După două săptămâni vei vedea cum este să ai un organism curat. Toxinele vor fi eliminate prin urină și fecale. Culoarea acestora va fi diferită, însă nu trebuie să te sperie acest lucru. Trebuie să consumi cel puțin 2 l de apă în fiecare zi și poți să adaugi și ceai verde!


Warning: Trying to access array offset on false in /home/kilorete/public_html/desprerelatii.net/wp-content/themes/jnews/class/Module/Block/Block_9_View.php on line 13

RECOMANDĂRI / SUGESTII

Articole noi

Plaja sălbatică din România, mai frumoasă ca cele din Thailanda

Articole noi

Secretele glandei pineale – Cum se poate controla glanda pineală pentru o sănătate spirituală și fizică sporită

Articole noi

7 boli cauzate de supărări și suferințe – Cum și unde își ascunde sufletul durerea

Articole noi

Iată ce încearcă visele tale să-ți transmită – Nu ignora aceste semne importante

Articole noi

10 trucuri pentru sprâncene perfecte – Cele mai bune sfaturi pentru o formă frumoasă

Articole noi

Memorați acest text, dragi femei! „Niciodată să nu renunțați la…”

Discussion about this post

SUGESTII / RECOMANDĂRI

Sănătate

Dr. Mihaela Bilic – 10 reguli esențiale pentru femeile aflate la menopauză

Articole noi

Cremă de vanilie pentru prăjituri de casă – Cea mai simplă și cea mai gustoasă rețetă pe care am găsit-o

Articole noi

Cozonac de casă – Rețetă românească, tradițională – Cozonac ușor de făcut, foarte aromat și foarte pufos

Articole noi

Rețeta preotului Sebastian Kneipp face minuni pentru inimă – Usturoi și coajă de lămâie

Articole noi

Afinele au proprietăți tonice vasculare, antibacteriene, regeneratoare hepatice și hipoglicemiante – Prelungesc durata vieții cu până la 22 de ani

Articole noi

Senzație de balonare şi retenţie de apă? Iată cum poți scăpa ușor de ele

  • About cookies
  • Confidențialitate
  • Pagină exemplu

Copyright 2022 © Toate drepturile rezervate

No Result
View All Result
  • About cookies
  • Confidențialitate
  • Pagină exemplu

Copyright 2022 © Toate drepturile rezervate

imunify-bot-check