Pentru foile prăjiturii cu bulion ai nevoie de următoarele ingrediente: 15 linguri de ulei, 15 linguri de bulion, 9 linguri de zahăr, o linguriţă de bicarbonat de sodiu, un vârf de cuţit de sare, 500 grame de făină şi o sticluţa de esenţă de rom.
Mod de preparare: Amestecă uleiul cu zahărul şi sarea, până când zahărul se topeşte. Treptat, adaugă bulionul, romul şi făină amestecată cu bicarbonatul. Amestecă bine, până cândobţii un aluat elastic şi nelipicios. Poţi să mai adaugi puţină făină, dacă este nevoie.
Aluatul rezultat se lasă la rece pentru aproximativ 30 de minute.
După aceea, împarte aluatul în patru bucăţi egale. Fiecare bucată se întinde până când se obţine o foaie care se va coace pe dosul tăvii (pe care l-ai pudrat cu făină), la temperatura medie, în cuptorul încins. Foile se lasă la copt între 7 şi 10 minute.
Următorul pas este crema. Aici ai nevoie de următoarele ingrediente: un litru de apă sau lapte vegetal, 200 de grame de gris, 200 de grame de margarină vegetală, 8-10 linguri de zahăr, coajă unei lămâi.
Apă se pune la fiert alături de zahăr şi coajă de lămâie. După ce a început să fiarbă, se adaugă în ploaie grisul şi se amestecă până când se îngroaşă. Ia, apoi, amestecul de pe foc şi adaugă-i margarină. Eventual, poţi folosi şi puţină zeamă de lămâie. Amestecă până când margarină se încorporează în crema, după care las-o la rece pentru câteva minute.
Pentru pasul următor, asamblarea prăjiturii cu bulion, ai nevoie de un borcan de gem. Poţi folosi gem de prune, de gutui sau de caise.
Trecem la asamblarea prăjiturii. Pune prima foaie, iar deasupra ei, întinde jumătate din crema obţinută. Pune a două foaie şi peste ea gemul. A treia foaie se pune peste gem, apoi se pune crema de gris rămasă şi ultima foaie. Nu apasă pe foi pentru a presă prăjitură!
Lasă prăjitură cu bulion la rece câteva ore, după care feliaz-o în bucăţele egale. Opţional, poţi pune deasupra zahăr pudra sau nuca de cocos.
Discussion about this post