Marțea Mare din Săptămâna Patimilor este rânduită pentru citirea Pildei celor zece fecioare. Dorința lui Hristos a fost ca prin această rugăciune să se descopere importanța judecății de apoi.
Potrivit învățăturilor lui Iisus, postul înseamnă multă rugăciune, fapte de milostenie și bunătate, însoțite de nevoințe, metanii și înfrânare iar Marțea Mare este ziua pildei celor zece fecioare: cinci înțelepte și cinci neînțelepte, care se pregătesc pentru nuntă, adică pentru moarte.
În Noul Testament, întâlnirea cu Hristos este asemănată unei nunți iar Hristos se numește pe sine „mire”, Apostolii purtând numele de „prietenii mirelui„ și mireasa fiind Biserica.
„O, Doamne, Dumnezeule al meu! Astăzi stau osândit înaintea feței Tale cele Sfinte și-mi mărturisesc nevrednicia și neputința și nestarea și sărăcia mea. Pentru acesta, o, Izvor dulce și Noianul mile, mă rog să deschizi stavilele cerului și să reverși peste mine, bunătățile milostivirii Tale, pentru ca să pot scoate lacrimi să plâng și să spăl și să luminez sufletul meu de întinăciunea păcatelor cu pocăință tare și adevărată, O, Învățătorule al pocăinței și făclie luminată a soarelui celui de taină, Hristos Dumnezeu, primește ticăloasa mea rugăciune! O, mărite proorocule, Ioane, care ești mai mare decât toți proorocii, precum Fiul lui Dumnezeu te-a numit în Evanghelie, tu cel ce ai dezlegat legăturile stârpiciunii părinților tăi.
Tu care ai arătat pe Stăpânul Hristos, poporului, te care L-ai botezat în Iordan și văzut cerurile deschizându-se, tu care ai auzit glasul cel părintesc și ai văzut pe Duhul Sfânt pogorându-se ca un porumbel peste Dânsul ascultă, te rog, cerea mea.
Aprinde făclia păcătosului meu suflet și mă luminează cu darul Tău, pentru că eu sunt spurcat cu gândurile mele cele rele și grozave, de vreme ce am risipit pământeasca mea moștenire și m-am făcut asemănător cu dobitoacele cele nepricepute și pasc împreună cu ele, ticălosul, la aceste pământești, fără de a gândi vreodată la cele cerești. Amin.”
Discussion about this post