Frunzele de nuc au proprietăţi antiinflamatoare, antiseptice, astringente, antidiabetice şi tonice-amare, cu efecte hipotensive, antisudorifice şi cicatrizante. Datorită acestor calităţi, preparatele din frunze de nuc sunt folosite cu succes în tratarea unor boli ale pielii cum ar fi unele eczeme, dermatite de contact, micoze, dermatite cronice etc.
Compoziţia chimică: taninuri, flavone, acid cumarinic, acid elagic, acid clorogenic şi un derivat naftochinonic (juglonă).
Beneficii uimitoare
Te scapă de infecţiile digestive.
Frunzele de nuc luptă contra diabetului, a colesterolului „rău” (LDL) şi ajută la normalizarea tranzitului intestinal.
Calmează stresul şi oboseala, dar contribuie şi în curele de slăbire. Pentru aceste probleme se prepară o infuzie din frunze de nuc (o linguriţă de frunze la 250 ml apă clocotită) şi se consumă 2-3 căni pe zi. Infuzia are şi un puternic efect antidiareic, de aceea se poate folosi şi în tratamentul enteritei, gastritei, infecţiilor digestive.
Indicate în cazul varicelor.
Recunoscute pentru efectele venotonice şi vasoconstrictoare, frunzele de nuc sunt indicate în cazul varicelor, tulburărilor circulatorii şi picioarelor umflate. Se pot prepara infuzii (o lingură de plante uscate la o cană cu apă clocotită) sau pot fi folosite macerate la rece (frunzele se lasă la macerat câteva ore, 25 grame de frunze la un litru de apă, se consumă două ceşti pe zi).
Face tenul fin.
Frunzele de nuc sunt cicatrizante şi au o puternică acţiune antioxidantă ce luptă împotriva îmbătrânirii celulare.
Persoanele cu ten gras se pot considera norocoase. Decoctul din frunze de nuc reglează producţia de sebum, calmează iritaţiile şi roşeaţa.
Se prepară o infuzie din 4 linguri de frunze uscate de nuc la 250 ml de apă clocotită.
După ce se răceşte, soluţia se aplică pe ten. Pentru păr se prepară un decoct din 5 mâini de frunze de nuc verzi, proaspete, la 5 litri de apă fiartă şi se lasă 10-15 minute la fiert. Se foloseşte împotriva căderii părului, dar şi pentru a conferi părului şaten o nuanţă arămie strălucitoare.
Discussion about this post