Fasolea iahnie este o mâncare iubită de români, o mâncare tradițională foarte sănătoasă și gustoasă. Deși se prepara ușor, fasolea necesită timp de pregătire înainte de a o găti.
Ingredientele de care ai nevoie:
- 500 g fasole uscată
- 2 cepe mari
- 6 căţei usturoi
- 250 ml bulion
- 2 foi dafin
- 2 morcovi
- o linguriţă cimbru, sare, piper
- 2 linguriţe boia dulce
- o lingură pastă de ardei dulce
- o linguriţă zahăr
- ulei, pătrunjel, mărar
Cum se prepară?
Trebuie neapărat să lași o zi și o noapte, la înmuiat, fasolea boabe, în apă rece, schimbând apa de 2, 3 ori (nu lași în aceeași apă)
Fierbi fasolea în 2-3 ape, poți pune puțin bicarbonat ca să elimini efectul de balonare. După ce dai prima oară în fiert, arunci apa şi o înlocuiești cu alta, tot fierbinte. Repeți acest pas și a doua oară, iar în ultima apă adaugi foile de dafin și sarea.
Între timp cureți ceapa, morcovul şi usturoiul. Le toci mărunt, încingi uleiul și le pui la călit, întâi ceapa, după 5 minute morcovul și, la sfârșit, usturoiul.
Ca să nu se prindă, stingi cu puțină apă de la fasole. Pui bulionul şi zahărul, continui cu pasta de ardei dulce. Lași pe foc ca să capete consistența unui sos mai gros și apoi adaugi fasolea scursă de apă.
Spre sfârșit presari cimbrul, mărarul, pătrunjelul, boiaua și sărezi și piperezi după gust. Mai lași să fiarbă un pic și stingi focul.
Fasolea se găsește într-o varietate de mărimi, forme și gusturi. Ea este plină de substanțe nutritive și fibre. Are un gust bun, fie că este proaspătă uscată, congelată sau conservată.
Fasolea este disponibilă de-a lungul întregului an și poate fi preparată într-o mare varietate de feluri, indiferent că e vorba de micul dejun, prânz sau cină.
1. Se recomanda maxim 3 căni de fasole pe săptămână
Fasolea este recunoscută ca fiind un aliment important în vederea îmbunătățirii stării de sănătate. Cele mai recente orientări dietetice recomandă consumul a 3 căni de fasole pe săptămână.
Fasolea se încadrează în două categorii separate de alimente. Ea face parte atât din grupul legumelor, cât și din grupul „cărnurilor” și alimentelor-boabe. Conținutul bogat de substanțe nutritive o face un produs alimentar foarte sănătos.
2. Plină de fibre
Fasolea este plină de fibre atât solubile, cât și insolubile. Ea conține chiar cea mai mare cantitate de fibre dintre toate legumele. Fibrele sunt o componentă dietetică importantă pentru sănătate. În plus, consumul de fasole ajută și la îmbunătățirea nivelului colesterolului și la reducerea riscurilor de boli cardiace.
Mai mult, fibrele promovează sănătatea tractului digestiv și pot reduce unele tipuri de cancer.
Fasolea contribuie și la menținerea cantității de zahăr sau glucoză, niveluri esențiale pentru reducerea riscului de a dezvolta diabet și pentru combaterea acestei afecțiuni.
3. Vitaminele și mineralele din fasole
Fasolea conține o varietate de vitamine și minerale, inclusiv calciu, fosfor, potasiu, acid folic, magneziu și fier.
Calciul și fosforul joacă un rol vital în sănătatea oaselor. Potasiul acționează împreună cu sodiul pentru a menține o tensiune arterială sănătoasă. Acidul folic este o vitamina B, adesea asociată cu sănătatea sarcinii. El este necesar pentru producerea și întreținerea celulelor noi.
Magneziul are mai multe scopuri în organism: susține funcțiile musculare și nervoase, menține sistemul imunitar, se îngrijește de sănătatea oaselor și a tensiunii arteriale și ajută la metabolizarea energiei. Fierul este o parte importantă a proteinelor de transport de oxigen din sânge și promovează dezvoltarea sănătoasă a celulelor.
4. O alternativă vegetariană
Fasolea este o legumă, dar conține proteine valoroase, adesea asociate cu cele din carne, iar acest lucru face din ele o alternativă la carne pentru vegetarieni sau pentru cei care vor să limiteze aportul de produse de origine animală. Fasolea este un substitut sănătos și pentru inimă. Ea nu conține colesterol sau grăsimi saturate și are în general o cantitate limitată de grăsimi.
5. Fasolea este un produs alimentar sănătos și comod
În timp ce fasolea uscată face parte din recomandările sănătoase, uneori nu este foarte convenabilă dacă ai o viata ocupată, pentru ca îți trebuie un timp relativ mare pentru a o găti.
Din fericire, și conservele de fasole sunt o alternativă sănătoasă. Ele pot fi adăugate direct din cutie într-o salată de-a dreptul delicioasă.
Zdrobește fasolea fiartă și amestec-o cu sos de salsa pentru un aperitiv gustos.
Când folosești fasolea din conservă însă, asigură-te că acorzi atenție etichetei nutriționale.
Acest lucru îți va permite să identifici ingredientele ascunse sau excesul de sodiu care nu e foarte bun pentru sănătatea ta.
Discussion about this post