Despre Relații
miercuri, mai 14, 2025
Despre Relații
No Result
View All Result

Iată cea mai puternică rugăciune din Vinerea Mare

În Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor creștinii de pretutindeni rememorează răstignirea pe cruce a Mântuitorului Iisus Hristos. În această zi este bine să ținem post și să ne rugăm.

Iată mai jos una dintre cele mai puternice rugăciuni pentru iertarea păcatelor:

„Doamne Iisuse Hristoase Mântuitorul cel dulce al sufletului meu în această zi a Răstignirii Tale pe Cruce ai pătimit şi ai luat moarte pentru păcatele noastre, mă mărturisesc înaintea Ta, cum că eu sunt cel ce Te-am răstignit cu păcatele mele cele multe.

Mă rog însă Bunătăţii Tale celei nespuse, să mă învredniceşti cu Darul Tău, Doamne, ca şi eu să pot răbda patimi pentru credința, speranţa şi iubirea ce le am către Tine, precum Tu Cel îndurat ai răbdat pentru mântuirea mea.

Întăreşte-mă, o, Doamne ca de astăzi înainte să port Crucea Ta cu bucurie şi cu mare căinţă, şi să urăsc cugetele mele şi voinţele mele cele rele. Sădeşte în inima mea întristarea de moartea Ta ca să o simt precum au simţit-o iubita ta Maică, ucenicii Tăi şi femeile purtătoare de mir, ce stăteau lângă Crucea Ta.

Luminează-mi simţirile cele sufleteşti, ca să se mişte şi să priceapă moartea Ta, precum ai făcut de Te-au cunoscut făpturile cele neînsufleţite, când s-au mişcat la Răstignirea Ta, şi mai vârtos, cum te-a cunoscut tâlharul cel credincios şi pocăit, şi ţi s-a plecat, de l-ai pus în rai.

Dă-mi, Doamne, şi mie, tâlharului celui rău, Darul Tău, precum atunci l-ai dat aceluia şi-mi iartă păcatele, pentru Sfintele Tale Patimi, şi cu bună întoarcere şi căinţă mă aşează împreună cu el în rai, ca un Dumnezeu şi Ziditor ce-mi eşti.

Mă închin Crucii Tale, Hristoase, şi pentru iubirea Ta către noi, zic către dânsa; Bucură-te, cinstită Cruce a lui Hristos, pe care ridicat şi pironit fiind Domnul a mântuit lumea!

Bucură-te, pom binecuvântat, pentru că tu ai ţinut rodul vieţii, care ne-a mântuit de moartea păcatului.

Bucură-te, drugul cel tare, care ai sfărâmat uşile iadului.

O, Hristoase al meu răstignit, câte ai pătimit pentru noi! Câte răni, câte scuipări şi câtă ocară ai răbdat pentru păcatele noastre şi pentru a ne da încă pildă de adevărată răbdare în suferinţele şi necazurile vieţii acesteia!
Şi fiindcă acestea ni le trimite Dumnezeu pentru păcatele noastre, ca să ne îndreptăm şi să ne apropiem de El, şi aşa, numai spre folosul nostru ne pedepseşte în această viaţă.

De aceea, rogu-mă Ţie, Stăpâne, ca, la necazurile, ispitele şi durerile câte ar veni asupra mea, să-mi înmulţeşti împreună şi răbdarea, puterea şi mulţumirea, căci cunosc, că neputincios sunt de nu mă vei întări, orb de nu mă vei lumina, legat de nu mă vei dezlega, fricos de nu mă vei face îndrăzneţ, pierdut de nu mă vei cerca, sclav de nu mă vei răscumpăra cu bogata şi Dumnezeiasca Ta putere şi cu Darul Sfintei Tale Cruci, căreia mă închin şi o măresc, acum, şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.”

RECOMANDĂRI / SUGESTII

Articole noi

Plaja sălbatică din România, mai frumoasă ca cele din Thailanda

Articole noi

Secretele glandei pineale – Cum se poate controla glanda pineală pentru o sănătate spirituală și fizică sporită

Articole noi

7 boli cauzate de supărări și suferințe – Cum și unde își ascunde sufletul durerea

Articole noi

Iată ce încearcă visele tale să-ți transmită – Nu ignora aceste semne importante

Articole noi

10 trucuri pentru sprâncene perfecte – Cele mai bune sfaturi pentru o formă frumoasă

Articole noi

Memorați acest text, dragi femei! „Niciodată să nu renunțați la…”

Discussion about this post

SUGESTII / RECOMANDĂRI

Articole noi

Prăjitura Doboş, nelipsită de la orice aniversare – Se face ușor și este cu adevărat delicioasă

Articole noi

O linguriță de orez pe zi – Te scapă de dureri articulare, lombare sau cervicale – Cum se consumă

Articole noi

Mască de față cu cartofi – Iată ce folosesc rusoaicele pentru un ten mai frumos

Articole noi

Dr. Mihaela Bilic: „Renunță 30 de zile la acest aliment și îți garantez că vei slăbi”

Articole noi

Iată ce se mănâncă în postul Paștelui la mănăstire – Meniu complet

Articole noi

Iată cum se poate curăța complet intestinul – Rețeta care rezolvă și problema constipației

  • About cookies
  • Confidențialitate
  • Pagină exemplu

Copyright 2022 © Toate drepturile rezervate

No Result
View All Result
  • About cookies
  • Confidențialitate
  • Pagină exemplu

Copyright 2022 © Toate drepturile rezervate