Potrivit nutriționiștilor, important este numărul de felii consumate la o masă, dacă alegem miezul sau coaja și modul în care combinăm pâinea cu alte alimente.
Potrivit statisticilor, un român consumă, în medie, peste 300 de grame de pâine pe zi, ceea ce este „cam mult”, spun medicii. Cei care mănâncă pâine exagerat, de exemplu, o franzelă la o masă, au un risc mai mare de obezitate și diabet.
Alegeți miezul în detrimentul cojii
Pentru a evita surplusul de kilograme, medicii recomandă să consumăm maximum două felii subțiri de pâine la o masă. Patru felii toast (100 g) echivalează cu 220 de calorii. Dacă credeți că pâinea prăjită sau mai veche este mai puțin calorică, vă înșelați.
„Dacă alegeți pâinea prăjită sau pe cea mai veche, numărul de calorii va rămâne același, pentru că pâinea este doar deshidratată, dar poate fi mai utilă celor care au probleme cu stomacul și care au nevoie de un pansament gastric care să le absoarbă acidul clorhidric din stomac”, a precizat doctorul Monica Măcișanu pentru România Liberă.
Coaja de pâine nu are mai puține calorii decât miezul, așa cum cred mulți. Aceasta este deshidratată, pe când miezul este bogat în apă și umflat cu aer, iar asta îl face mai puțin caloric.
Combinațiile cu pâine, sănătos și interzis
Dacă vreți să nu vă îngrășați, uitați de anumite combinații de alimente care includ și pâinea. Iată ce trebuie să evitați:
- Pâine cu unt și gem / dulceață. Efectele asupra greutății sunt similare cu cele ale produselor fast-food.
- Pâine cu brânză grasă sau cu mezeluri. Dacă vreți neapărat să mâncați pâine cu brânză, alegeți cașul sau urda, care au 15% grăsime, sau brânză-perle. Telemeaua are 24% lipide, iar brânza topită chiar mai mult. Nu vă lăsați păcăliți de eticheta „light”. Orice brânză topită are cel puțin 10% grăsime, destul de aproape de smântână, care are 12%.
- Pâinea cu paste, orez, cartofi
- Pâine cu fructe.
Potrivit dr. Macisanu, este sănătos să asociați pâinea cu lactate, întrucât pâinea nu conține lizină (aminoacid esențial), ce se regăsește în pește, brânză de vaci, lapte.
Bruschetele cu usturoi și busuioc sau gaspaccio – supa de roșii făcută la blender, cu pătrunjel tocat, crutoane și iaurt sunt alegeri sănătoase, dar nu trebuie consumate regulat.
Cele mai sănătoase sortimente de pâine
Alegeți pâinea neagră, graham, intermediară ori cu tărâțe pentru că au un conținut de două-trei ori mai mare de vitamine, fibre, minerale, în comparație cu pâinea albă, care este mai rafinată și mai puțin hrănitoare. Fibrele din pâinea graham sau din cea intermediară combat constipația. Citiți cu mare atenție eticheta, să nu cumpărați produse care au coloranți. Deși mai săracă în vitamine, pâinea albă are mai mult fier.
Ardei gras, în loc de pâine
Înlocuirea pâinii cu pastele sau orezul nu este cea mai fericită soluție, întrucât o porție de 100 de grame conține între 350 și 370 de calorii. Mare atenție și la produsele de patiserie. Foietajul are un număr dublu de calorii comparative cu pâinea.
Deși credem că mâncăruri precum salata de vinete, fasolea bătută, năutul și lintea nu pot fi mâncate decât cu pâine, sunt și alte soluții. De exemplu, sugerează dr. Macisanu, le puteți pune pe bucăți de ardei gras. De asemenea, dacă foamea vă trimite la o felie de pâine, uitați-vă bine prin casă și alegeți mai degrabă legumele.
Discussion about this post