Ţelina şi lămâia ajută la detoxifiere, previn depunerea de grăsimi pe artere şi implicit, apariţia bolilor de inimă. De asemenea, ele sunt un duo perfect atunci când vine vorba de stimularea digestiei şi arderea depozitelor de grăsimi.
Grăsimea din jurul taliei, risc de îmbolnăvire
Grăsimea din jurul taliei a fost asociată de către cercetători cu depunerea grăsimii pe organele interne, declanşarea diabetului zaharat şi înregistrarea unui nivel ridicat de colesterol, asociat cu o serie de afecţiuni precum hipertensiune şi infarct miocardic. De aceea, este important să scăpăm de stratul de grăsime din jurul taliei nu doar pentru a ne îmbunătăţi forma fizică, dar şi pentru a ne minimaliza riscurile de îmbolnăvire.
Băutura naturală preparată cu ţelină şi lămâie este un foarte bun adjuvant în curele de slăbire, deoarece:
– stimulează digestia;
– ajută la eliminarea excesului de lichid din întregul organism;
– grăbește arderea grăsimilor;
– reduce celulita;
– ajută la scăderea în greutate.
Rețetă
Ingrediente
– 400 g rădăcină de ţelină
– 1 kilogram de lămâi
Mod de preparare
Rădăcina de ţelină se spală, după care se dă pe răzătoarea mare, cu tot cu coaja bogată în vitamine. În continuare, se iau lămâile, se spală, iar coaja rasă se adaugă peste rădăcina de ţelină.
Peste ele se toarnă aproximativ 2 litri de apă. Se pune totul să fiarbă la foc mic, timp de 20-30 de minute, după care conţinutul se lasă la răcit vreme de 5-6 ore. După acest interval de timp se adaugă în lichid sucul proaspăt stors de la lămâi.
Se amestecă bine, apoi se strecoară lichidul şi se păstrează într-o sticlă închisă la culoare, la frigider.
Mod de administrare
Sucul se consumă ca atare sau se poate dizolva cu apă. Din acest suc se beau câte 100 ml, de 3 ori pe zi, înainte de mesele principale, în cure de 2 săptămâni. Dacă amestecul este prea acru, se poate dilua cu apă în proporţii egale (jumătate-jumătate).
Sucul de lămâie: Are efect purgativ, stimulează digestia. Datorită conţinutului ridicat de vitamina C, acesta este şi un puternic antioxidant, grăbeşte arderea grăsimilor şi reduce celulita.
Rădăcina de ţelină: Are efecte diuretice, ajutând la eliminarea excesului de apă din ţesuturi şi la controlul apetitului alimentar (substanţele din coaja ţelinei reduc apetitul pe termen lung).
Discussion about this post